| Sindicatul Angajaților din România SAR, afiliat Federației PUBLISIND și Confederației sindicale Blocul Național Sindical, organizează o grevă japoneză la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, începând cu data de 09.06.2026 pentru cei peste 200 de membri ai organizației sindicale care fac parte din Filiala SAR SCJUB, dar nu numai. Sunt invitați la această formă de protest toți angajații unității spitalicești care sunt îngrijorați de soarta salariilor. După cum se cunoaște, Guvernul împinge pe repede înainte o nouă lege a Salarizării Unice pentru sectorul public din România, deși vechea lege nu a fost pusă în aplicare în întregime niciodată. Medici, asistenți medicali, asistenți sociali, registratori medicali, brancardieri, îngrijitori, pompieri, personal TESA – toți angajații sistemului medical din România așteaptă de la conducerea statului o lege care să nu-i mai “țină” cu salarizarea blocată la nivelul anului 2018, o lege care să nu-i mai discrimineze salarial pe angajații încadrați în aceeași funcție. ”MUNCĂ EGALĂ, REMUNERAȚIE EGALĂ” Acest mod de a protesta nu blochează în niciun fel funcționarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, tot personalul este la program normal și își îndeplinește atribuțiile de serviciu, fără ca pacienții să aibă de suferit în vreun fel. Dar purtarea banderolei albe cu însemnele sindicatului arată nemulțumirea membrilor de sindicat pentru modul în care se duc negocierile cu Guvernul, foarte mulți angajați având pierderi salariale importante în urma acestei legi, iar compensația care face ca “niciun salariu să nu scadă” poate fi considerată de sindicaliști un fel de “muncă la negru” atât timp cât acea compensație nu este luată în considerare la calculul pensiei. SOLICITĂRI
Acțiunea Sindicatului Angajaților din România urmărește respectarea principiilor de echitate salarială și recunoașterea muncii pentru profesioniștii care asigură funcționarea sistemului de sănătate, nicidecum obținerea unor privilegii. |
Sergiu POP- Președinte SAR
Biriș Nelu-Cătălin – președinte Divizia Medicală




