Sindicatul Angajaților din România este o organizație sindicală dedicată protejării și promovării drepturilor tuturor angajaților din țara noastră, indiferent de domeniul de activitate sau tipul de angajator.
Sindicatul Angajaților din România este o organizație sindicală dedicată protejării și promovării drepturilor tuturor angajaților din țara noastră, indiferent de domeniul de activitate sau tipul de angajator.
PUBLISIND este cea mai activă federație sindicală din perspectiva acțiunilor sindicale și a reacțiilor sociale organizate în conformitate cu prioritățile și strategia organizației. Mitingurile și acțiunile diversificate de protest organizate cu consecvență și cu impact social și mediatic semnificative contribuie la ajustarea legislației în corelare cu prioritățile setate.

Probleme grave la Ansamblul Folcloric Național Transilvania

În ultimii 19 ani, Ansamblul Folcloric Național Transilvania a fost condus precum un veritabil SRL de garsonieră. Această instituție emblematică pentru județul Maramureș, care în trecut era un real etalon și un model din care se inspirau ansambluri de renume din țară, a ajuns azi în situația de a fi o simplă „vacă de muls” a actualului manager și a clicii politice care gravitează în jurul acestei persoane.

Instituția a ajuns în pragul imploziei, scindările interne, deciziile manageriale părtinitoare, subiective și lipsite de echitate socială au dus la instalarea unei situații vehemente și ferme de nemulțumire în rândul salariaților Ansamblului. Promovările, recompensele materiale, selecțiile pentru turnee internaționale nu mai au nicio legătură cu principiile care țin de meritocrație, obiectivitate sau profesionalism, acestea se fac prin voința supremă a unei singure persoane, care recompensează angajații strict pentru servilism și obediență chioară.

Din luna Martie a anului curent, au aderat la Sindicatul Angajaților din România, aproximativ 60% din angajații ansamblului, lucru care a generat cu frenezie reacții violente ale doamnei manager la adresa angajaților instituției. S-a folosit de toate mijloacele de presiune care i-au trecut prin minte pentru a genera retragerea angajaților din organizația sindicală la care au aderat în mod liber și transparent. Ba mai mult, a identificat o altă organizație sindicală, mai „de casă”, mai docilă, mai apropiată de nevoile managementului, pentru a dilua pe cât de mult posibil dialogul social. Nu-i așa că e util să găsești pe cineva să facă lucrurile murdare pentru tine?

Organizația noastră sindicală a solicitat inițierea procesului de negociere colectivă a unui nou Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, între noi fie vorba, deși unitatea de cultură are 50 de angajați și era obligată să negocieze periodic un Contract colectiv de muncă, acesta lipsește cu desăvârșire de peste 10 ani de zile. Ne întrebăm, retoric desigur, ce a făcut ITM în toată aceasta perioadă? Răspunsul e simplu, absolut nimic! Dacă problemele de la Ansamblul Folcloric Național Transilvania, ar fi fost identificat de inspectorii ITM la o unitate privată, aceasta ar fi fost cocoșată de amenzile primite, dar la Ansamblul Transilvania scutul politic de culoare roșie a rezistat, în ciudat multiplelor sesizări făcute de organizația noastră. Inspectorii ITM s-au arătat extrem de sensibili și înțelegători aplicând avertismente pe bandă rulantă pentru nereguli de o gravitate extremă. Cum spunea doamna manager, în anumite cercuri închise, bucuroasă că la alegeri a ieșit „cine trebuie” și nu ni se mai poate întâmpla nimic, făcând evident referire la alegerea fostului său soț în funcția de primar al municipiului Baia Mare și a deputatului Gabriel Zetea în funcția de președinte al CJ Maramureș.

Acum, deși inițiat procesul de negociere colectivă, managerul Ansamblului Folcloric Național Transilvania a refuzat să se prezinte la ultima ședință de negociere colectivă și de atunci atât domnia sa cât și reprezentanții sindicatului de casă, refuză încheierea procesului de negociere și semnarea unui Contract Colectiv de Muncă, atât de necesar pentru normalizarea relațiilor de muncă din instituție.

În prezent suntem nevoiți să reclamăm public comportamentul și acțiunile Managerului Instituției, să reclamăm public toate neregulile constatate de noi și sesizate instituțiilor abilitate ale statului care au ales să le ascundă sub preș, ba mai mult au oferit soluții de acoperire ale ilegalităților constatate. Ilegalități care țin de cheltuirea banilor publici din bugetul instituției, de relațiile de muncă, de abuzurile managerului, de contractele cu anumiți colaboratori /amanți absolut păguboase încheiate, dar și de găurile financiare din bugetul instituției. Toate acestea fiind constatate atât de ITM Maramureș cât și de Corpul de Control al Consiliului Județean Maramureș care a petrecut luni de zile analizând documentele financiar – contabile ale instituției.

Deși posibilitățile de acțiune sunt limitate și absolut dependente de instituțiile statului, aceleași instituții care fac scut în jurul conducerii Ansamblului Folcloric Național Transilvania, vom uzita de toate aceste pârghii, am declanșat al doilea conflict colectiv de muncă din acest an de la nivelul instituției, și de data aceasta sperăm că atât ITM cât și Consiliul Județean Maramureș, să depășească interesele de partid și să dispună măsurile legale.

Echipa Sindicatului Angajaților din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.