Înainte de a cere ajutor, trebuie să știi că…
- Trebuie să îți cunoști drepturile. De multe ori problemele apar și pentru că membrii de sindicat nu își cunosc drepturile pe care le au. Tocmai de aceea este bine să verifici orice informație, pentru că de multe ori aceasta poate fi incompletă sau chiar greșită.
- Neacordarea unui drept nu este întotdeauna rezultatul relei intenții – ea poate fi o greșeală a unui coleg. De aceea, de multe ori, o simplă cerere adresată conducerii, atunci când un drept îți este încălcat, este suficientă.
- Sindicatul poate ști când drepturile la locul de munca sunt încălcate colectiv, dar nu poate ghici când un drept individual este încălcat. Sesizează organizația sindicală atunci când nu poți rezolva singur problema.
- Nu lăsa totul doar pe seama organizației sindicale care te reprezintă. Sindicatul te poate ajuta, dar nu te poate înlocui în toate situațiile. În majoritatea cazurilor, angajatorii profită de teama salariaților de a-și revendica personal drepturile și consideră că sindicatele nu ar trebui să reclame ceea ce salariatul însuși nu reclamă.
- Majoritatea problemelor individuale care nu se rezolvă pe cale amiabilă pot fi soluționate în justiție. Sindicatul are dreptul legal de a promova acțiuni în justiție în numele și în interesul tău. Solicită sindicatului să te reprezinte și împuternicește-l să o facă. Dacă sindicatul tău nu poate el însuși să îți promoveze acțiunea, o poate face federația sau, la nevoie, chiar și confederația.
- Nu trece nepăsător pe lângă cei care au nevoie de ajutor. Dacă observi că drepturile unui coleg sunt încălcate, ia atitudine. Nu te baza pe faptul ca „mie nu o să mi se întâmple niciodată”. Politica struțului este cea mai proastă variantă. Dacă te faci că nu observi o problemă, asta nu înseamnă că problema nu există.
- Participă la acțiunile inițiate de sindicat. Nu uita că scopul în care a fost înființat sindicatul este tocmai acela de a ne manifesta solidaritatea. Chiar dacă ai impresia că acțiunea nu vine, în mod direct, în sprijinul tău poți ajuta în felul acesta colegi aflați în dificultate. Nu se știe niciodată când vei avea nevoie de solidaritatea lor.
- Fii curajos. Nu te lăsa prins în jocul pedeapsă-recompensă: ești docil – primești primă, te mângâi pe creștet, ești ghimpe – te sancționez cu prima ocazie. În același timp nu uita că nu e suficient să fii cu gura mare, să te revolți atunci când crezi că ai dreptate, ci trebuie sa fi principial, perseverent, cinstit cu tine însuți și cu ceilalți și mai ales vertical. Dacă ești genul care „șoptește” la urechea șefului vrute și nevrute despre colegul de muncă asta nu înseamnă ca ești curajos! Același lucru se poate spune și despre cel care încearcă „să acopere” cu orice preț greșelile profesionale ale acestuia.
- Sindicatul te poate ajuta cu privire la toate problemele legate de serviciu și cu privire la unele probleme ce țin de comunitatea locală în care trăiești, dar nu poate interveni în problemele personale pe care le ai în afara unității.
- Dacă ai săvârșit o abatere disciplinară, sindicatul poate urmări ca angajatorul să respecte întocmai prevederile legale, într-o astfel de situație, dar nu te poate scuti de răspunderea personală pe care o ai.