De la 1 august 2025, România a intrat într-o nouă etapă fiscală. Nu una a reformei profunde sau a eficientizării aparatului public, ci una a scumpirilor în lanț – mascate sub eticheta “ajustărilor necesare”. În realitate, vorbim despre un transfer tăcut al poverii fiscale dinspre cei care pot, către cei care suportă.

Ce se întâmplă, concret?

Noile modificări legislative adoptate de Guvern prevăd:
• Creșterea TVA-ului pentru numeroase produse și servicii, prin reducerea cotelor reduse și aplicarea generalizată a unei cote de 21%;
• Majorarea accizelor pentru carburanți, tutun și alcool;
• Eliminarea plafonării prețurilor la energie, ceea ce deschide calea unor creșteri substanțiale ale facturilor la gaze și electricitate;
• Costuri suplimentare pentru locuințele sub 120.000 de euro, prin aplicarea TVA-ului standard și nu a celui redus.

Aceste măsuri vin într-un context de inflație deja persistentă, cu salarii stagnante în sectorul public și o presiune tot mai mare asupra coșului zilnic al familiilor obișnuite.

Cui folosește această „ajustare”?

Guvernul a invocat necesitatea consolidării fiscale și a reducerii deficitului. Dar aceste măsuri, în absența unei reforme autentice în administrație, combat doar efectele și sacrifică tocmai segmentul care susține bugetul prin muncă, taxe și consum: cetățeanul activ și onest.

Austeritate prin prețuri, nu prin politici coerente

Este mai ușor să aplici o creștere generală de TVA decât să restructurezi cheltuieli inutile sau să reformezi clientelismul bugetar. Este mai comod să majorezi accize decât să combați evaziunea fiscală. Iar consecințele nu vor întârzia:
• Puterea de cumpărare va scădea vizibil în rândul gospodăriilor mici și mijlocii;
• Inflația va fi stimulată artificial de noile taxe indirecte;
• Inegalitatea socială se va adânci.

Efectele asupra salariaților

Pentru angajații din sectorul bugetar sau din industrii vulnerabile, aceste măsuri vor însemna:
• Reducerea reală a veniturilor disponibile;
• Presiune pe sindicate și angajatori pentru compensări salariale;
• În unele cazuri, migrarea forței de muncă către sectoare informale sau chiar către alte state UE.

Este paradoxal că exact în momentul în care se solicită profesionalism și eficiență sporită din partea lucrătorilor din sănătate, educație, poliție sau administrație locală, statul le reduce capacitatea reală de a trăi decent.

Soluțiile ignorate

Sunt aceste scumpiri inevitabile? Categoric, nu. Guvernul avea la dispoziție multiple instrumente alternative:
• Lărgirea bazei de impozitare prin combaterea economiei subterane;
• Taxarea progresivă a marilor venituri sau a proprietăților de lux;
• Reforma reală a cheltuielilor publice, prin audituri și digitalizare;
• Redirecționarea fondurilor UE către politici sociale și de sprijin pentru veniturile mici.

Dar toate aceste opțiuni necesită viziune, voință politică și un dialog real cu partenerii sociali. În schimb, guvernul a ales o cale simplă, dar nedreaptă: împovărarea suplimentară a celor mulți.

Scumpirile care au intrat în vigoare la 1 august nu sunt doar cifre într-un tabel bugetar. Sunt expresia unei decizii politice în care cei vulnerabili sunt din nou puși la colț. Iar dacă tăcerea devine normă, atunci aceste măsuri vor fi doar începutul unui ciclu de austeritate neasumată, dar resimțită zilnic.